De ce barbatii bogati sunt mai zgarciti? E posibil să fi cunoscut eu bărbați cu distinse caractere dar vă jur, nu i-am căutat înversunată pe cei cu evghenicoase carduri țintuite-n portmoneele de piele si nici un costum Armani n-aș putea deosebi, de unul cumparat de la Secuiana.
Cand eram așa, mai fecioară, cu-n picior în Balanță si cu altu-n Pești, era important ca bărbatul/băiat să-mi aducă o ciocolățică (Rafaello sau ce era mai scumpic pe-atunci), să-mi platească intrarea în club si eventual juma de consumație, c-altfel îmi luam si singură, să mă mai invite la un cola pe terasă.
Acu, avand în vedere că n-am fost vreodata în galeria celor care susțin absoluta egalitate între utere si alte delicate bijuterii, consider că nu ceream prea mult. In fond, eu mă aranjam si mă dantelam ore în șir ca sa-mi vadă el unghiile impecabile atingând delicat paharul de cola, inelușul pentru care mi-am mințit părinții referitor la prețul excursiei cu prietenii si-alte finețuri.
Măcar atât mi se părea de bună cuviinta din partea acelora care-si dădeau cu-n tub de gel pe țeasta aproape rasă și-și pensau 3 fire din nas, apoi veneau la întâlnire. Să se simtă oarecum obligați să mă invite și la cofetărie, nu numai în parc, la plimbare! De altfel, Dacia sau BMW-ul ne ducea tot acolo, în timp ce mama făcea aritmii la tezaur folcloric, gândindu-se c-amu amu îsi pierde fiică-sa virginitatea. Dar cum nu m-a făcut Fecioară… ci doar m-a născut- am crescut.
Cand am ieșit cu Paul, am aflat că-i bancher la vreo săptămână după ce mi-a propus să ne iubim pe bancheta din spate a mașinii. Nu deținea el Banca Nationala a Romaniei, ci o filiala dintr-un municipiu smerit, dar tot câștiga cât 4bugetari cu vechime- la un loc. Paul mă respecta atât de mult încat nu m-ar fi jignit nici c-o floare, pe bune, a venit la ziua mea dupa 6 luni de relație si când toti mi-au nivelat în brațe cei mai colorați tuberculi, el s-a scuzat că n-a știut ce să-mi cumpere, ca nu se pricepe la așa ceva!
Treacă-meargă, îl iubeam, așa numeam eu pe-atunci îndragosteala compulsivă- iubire.
Odată ne-am dus la restaurant, mă invitase el la un local deschis de curând si când ne-a adus nota, s-a uitat la mine ca înspre o specie amenințată si mi-a spus că-și uitase banii și cardurile în masina, aș putea plăti eu? Nu faptul c-am plătit mi-a adus o pântecăraie de doua zile ci costul caviarului și împrejurarea reală în care el nu s-a mai sinchisit să-mi returneze banii,asa cum promisese.
Atunci a fost prima si ultima dată când am mancat caviar si languste pe banii mei, că nah, nu se deschidea toata ziua un restaurant bun în cartier. Paul purta cu mândrie un Rolex, era colecționar de ceasuri, ca orice p… provincial educat la scoli înalte si nu-l vedeai altfel decât în costum. Până si pijamaua lui era albă cu zeci de papioane desenate, de parca puteam fi deportați în mijlocul nopții la cea mai cool petrecere în colanți. Ca să nu par mai cârtitoare decât sunt, vă mărturisesc că într-o bună zi, aproape logodnicul meu, m-a invitat la Felix,3 zile, la un hotel de 4 stele!! Era să-mi rup cămașa de pe mine de fericire- că mă duc în excursie, mama era fericită si ea, credea că vreau să mă mărit, ce mai, mi-am zis că mai aștept cu cămașa până ajungem în hotelul cu luceferi mulți.
Pe drum, veselie mare, muzică-n boxe, pupici neimpozabili, tragem pe dreapta la alde pipi. Numai că eu m-am holbat puțin pe la tarabele din vârful muntelui, c-oprisem lângă o cabană, undeva pe la mijlocul drumului si era tare frumos.El, după mine, se uita la cer si la pietre. Când mai atingeam câte-un lănțișor sau vreo bazaconie din lemn, își mușca ușor cureaua de la ceas și asta a făcut cam 10 minute, am crezut că are sindromul Pica si imediat îl găsesc cu pietre-ngură.
Să-l lăsăm pe Paul acolo unde-a rămas, adica la filiala lui din Măgura Nuștiucare și să revin la întrebare: de ce-s bogații atât de zgârciți? Nu e doar a mea constarea, unele dintre prietene, s-au „soldat“ si ele cu bunăciuni care făceau bruxism cand se punea problema de-a cumpăra un mărțișor din mall, darmite să mai calce pe la Zara când nu erau reduceri.
Punctul culminant al necunoscutei bizanterii e faptul că, din bogații cunoscuți, prieteni sau mai mult, niciunul nu trebuia sa rupă de la gura vacii, a nevestei, a vecinei- o bucată de trufă ca sa-mi cumpere mie ciocolata Milka, pe care oricum, o detest. Alergătorii de cursă lungă, care-au punguțele cu doi bani pline cu douazeci de mii de euro, așa, la câteva luni, ar sări imediat la harță condimentându-mi spusele cu nucșoara materialismului.
Numai că eu n-am asteptat de la „bogați“ cristale Swarovski sau ceasuri Tommy H, cu atât mai mult o mașină care sa-mi troneze în fața unui amărât de apartament închiriat.De aceea, mă simt ciupită de împrejurări, acum, când soarta mi-e oarecum pecetluită, să le spun domnilor din vestite herghelii, următoarele fraze draguțele, pe care probabil, nicio femeie cu bun simț n-o să vi le spună. Cât sunteți cu ea, pe urmă va umplea târgușorul.
Eu, ca orice uitucă, mi-am lăsat astăzi, în loc de brichetă- bunul simț- undeva în părculeț, unde am motroșit un cățel. Stimați si blagosloviți bogăței, noi îi apreciem mai mult pe bărbații cu venituri normale, care apar la câte-o întâlnire c-o ciocolată, c-o floricică beștelită stângaci chiar de ei, îi apreciem pe cei ce ne invită la o plimbare sus pe deal, stau cu noi și ronțăie un biscuite ca să prindem împreună apusul, au grijă să nu ne murdărim sandalele pe care-am dat singure o căruță de bani, dar si adidasii pe care i-am luat din piață.
Aflați că adesea, când suntem cu voi si trecem pe langa standul cu înghețată, vată pe băț, popcorn, bureți, seminte de-alea în care va îngropați voi la fotbal, trecem si voi tăceți ca melcu, ne gândim adesea că-i mare pacat, mare să n-avem o pisică cu coada lungă si stufoasă ca motanu lu Hagi Tudose. V-am ruga imediat s-o găzduiti măcar o săptămână.Vrem la toaleta, în mall, după ce-am colindat 10 magazine si-am luat 3 bluzițe la reducere din salariul nostru „normal“, atunci când voi intrați la Massimo Dutti, să dați 70 de euro pe cea mai căcănie cămașă-n carouri si-apoi ne rugați s-alegem o cravată, din sinteticalele acelea cu buburuze care trec de 30 euro.
Păi în prima fază nu gândim, pur si simplu îi spunem celei mai bune prietene că sunteți zgârcit. Apoi ne spune si ea, de zgârcitul ei. Si de gestul frumos pe care l-a făcut un tip care i-a strans flori de câmp când… voi erați la job să produceți bani pentru zile negre. Nu pricepem de ce vă este greu sa cumparati ciocolata, câcădări (că-s naturale) pentru ceai sau o carte, dacă deja suntem împreună de ceva timp si știți ce ne place.
Ne simțim folosite, pentru că noi n-am renunțat la a ne înfrumuseța si-a ne încondeia ca ouăle de paște, dar nu, nu trebuie să știți că mirosul care rămâne pe pernă se învârte pe la 300 roni, asa ceva v-ar strica mitul conform căruia femeia de lângă voi e pur si simplu fericită că existați, celelalte fericiri sunt doar în Biblie!Ne întrebăm de ce s-a grăbit Noe cu Arca lui, când putea să mai astepte, să ceară si opinia femeilor capitaliste, pe care voi le numiti materialiste, feministe, iste, iste si să salveze ceea ce merită salvat.
Înțelegem, poate chiar nu știți ce să ne cumpărați de ziua noastră. V-amintiți de foițele acelea albastre și murdare pe care le luați voi legate-n elastic, să nu zboare? Se numesc bani. E ok, noi știm ce să cumpărăm!Ne mai întrebăm: ce dracu vreți să faceți cu banii în condițiile în care de Zăvoranca n-o să v-atingeti de când știți c- are cimitir privat iar Monica se joacă în State cu Pantera Roz…
Si-apoi ținem să vă mulțumim că-i apreciem cu-atât mai mult pe bărbații care nu câstigă cât voi, dar ne fac să ne simțim valoroase.
Hapi.Riverwoman
(1691)