„Nu pot trăi fara el“ este expresia repetitivă care transformă majoritatea percepțiilor hormonale într-o nuntire cu 300 de invitati. Zânele danseaza si spiridusii îsi fac de cap mai ceva ca-n „Visul unei nopți de vară”, în etapa primordială a fragedei iubiri necălite, necojite,neîncercate.

Chiar dacă administratorul a uitat sa porneasca termostatul în căminul cultural. E bine. Perechea știe ce contează: căminul conjugal si-un status decent pe facebook (așa, să crape mierla aia care-a fost cu el înainte). Ginerica a uitat demult de mierlă, preaocupat cu însuratul si îndestulat de sex? Are ea, mireasa, grijă sa-i aminteasca, din instinctul de apărare, sa testeze reactia pupilelor.

Perioada „nu pot trăi fără aer“ apare inopinant si dureros doar la unul dintre parteneri. Dacă e însoțită si de lipsa banilor, pierderea unui job sau pierderea rețetei la salata de boeuf, scandalu-i gata. Apoi, la primul prag, cand dragostea erotica începe să-si împacheteze catrafusele, putini sunt cei îndestulați la minte, capabili să se țină de mână si să aiba curajul să privească mirajul: pot trăi fără el/ea, dar prefer să dau o șansă imperfecțiunilor noastre decat unei iubiri străine care va sfarsi în aceeasi lege a firii. Testele prieteniei, răbdarii, eșecului, sunt cele care-ți arată pe cine te poti baza. Si-atunci alegi, preferi un partener sexual fidel sau un partener care să nu fuga în lume cand ți-e greu? Amândouă? Succes atunci.

Ți-am dat un inel…

Esperanza și Assad, au de toate, inclusiv 3 nunți si-o înmormântare.

Nunțile au fost ale lui, ea n-a mai apucat, desi Assad îi reanimase juma de zi logodnicul, căruia-i ridicase deja capota de câteva ori, de-a lungul anilor, în sala de operatie. Desi medicul fusese foarte bun, defectul congenital a evoluat în spirala trecerii dincolo, spre a le netezi protagonistilor rămași- un potential drum către fericire.

Fericire imposibil de întrezărit printre atâtea pansamente. Apropiați deja de elasticul pierderii , femeia i-a destainuit lui Assad că logodnicul ei n-o mai atinsese de 3 ani, că-i sărea tensiunea de parcă-l introdusese în acceleratorul de particule. Dom doctor nu suporta sa vadă o femeie plângând, pe liftiera care plecase alaltaieri stresată si apatică pentru c-o plimbase el cu 8 urgențe, a chemat-o a doua zi la o cură de reanimare. Stătea acum liftul numai pe sectia de chirurgie toracică. Toate angajatele spitalului știau cât de frumos susură el „depărtați“ când e vorba de craci si de cutia toracică.

Iubirea lor a fost fremătătoare si oablă, din ambele părti- pentru că Assad avea alura de emir atotputernic, nu-i lipsea trăistuța cu umor iar pentru fetita din prima casatorie nu mai trebuia sa plateasca pensie alimentara, c-o crescuse mă-sa si Viața si-acum era rezidenta lui. Esperanza îsi întruchipa numele, cu-n păr blond carlionțato-flocait, ochi negri, sexi în halatul ei si porno în halatul lui.

S-au căsătorit după 3 luni si au avut primii trei copii înainte de primele 12 sedinte de psihoterapie. Imi amintesc că m-amuzam cu o verisoară, la nunta lor- majoritatea erau femei tinere, angajatele spitalului si-ale clinicii private. 50% boceau cu scotchul sub nas, marihuana e interzisa si-aici si-atunci n-ai cum să râzi ca proasta pe muzica lu Julio Iglesias, cand ti se însoară amantu. Restul erau genul- fericite măritate sau nu fuseseră genul lui Assad. Copiii au crescut ca nuferii-n oglinda retrovizoare, unul cu-n sfert de ADN de la măicuța, altul cu complexul lui Dumnezeu împrumutat de la tac-su. Cel mai mare dădea pe acasa mai des, i se mai strica motorul si n-avea bani sa-l repare între doua gărzi si-o fuga până la Ibiza. E drept, venea si fiica, maică-sa transformase o întreagă sectie derma, într-un laborator de cercetare pentru vitiligo. Elena, medic rezident, avea ceea ce numea ea „un vitiligo urât“ și-și alesese urgențele, c-acolo uita adesea că-i cresc iar petele precum speranța de viață a pacientilor.

Ada- c-asa-i spuneam toti Esperanzei- testa pe Elena si crema de ouă din cuib de cuc de deasupra unei fântâni, cum mai citea în „El Naturalista“. N-a avut timp să vadă binecuvantarea, grija, felul în care-si deschisese cerul cutia cu minunate ursitori si naturalețea cu care-i înconjurau prietenii, s-a autoschingiut psihic 20 de ani pentru că fata lor avea 4 pete ca dalmatienii lu Cruella. Desi pe tânără n-o deranja, cu atât mai puțin pe oamenii cu care se înconjurase.

Nu-i frumos sa tragi norii de sub tocurile cuiva, drept urmare Esperanza n-a aflat în primii 5 ani de colaborarile sexuale ale consortului iar ulterior nu i-a mai păsat.

Era ocupată cu jobul, cu copiii, cu i-phonul, bărbatul era „acolo“ la nevoie, de Paște, Crăciun, botezuri si înmormântări, banii nu lipseau, creditele se plăteau. Clinica privată o vânduseră de comun acord si si-au cumpărat o vilă pe malul mării. Culmea, mergeau pe plaja odata în an! Vila era pentru invitați si petrecerile de familie. In primii ani de căsnicie, lipsind presupusele cazne, mergeau din cand în cand si-n concedii. In ultimii cinci ani, dacă-i chemai în Olanda când înfloresc lalelele, în Belgia pentr-un sejur la marea nordului, în Germania la festivalul berii, scoteau cate-un ouh si respectiv oiii, nooo, depinde care-ți răspundea la telefon. Am spus gresit „îi chemam“. Ii invitam, treaba aveau sa-si plătească zborul.

Niciodata nu se putea. Odata avea el operatii, altădată nu era libera ea.

Plictisit de aventuri, de motoare, de cele cateva oase rupte, Assad s-a deprimat cam pe când a trecut la ceruri Michael Jackson. Pur si simplu s-a gândit că e bătrân (desi la 60 de ani arata mai bine ca unii de 40) iar Esperanza e mai tânără si-l înșală.

Daca nu avem probleme, ne facem.

Adică de ce să lipseasca o dermatoloagă mai mult ca el- din reședință? Cand el făcea 3 gărzi, ea iesea cu prietenele, cand el pleca la vreun congres ea zbura sa-si viziteze vreunul dintre copii, cand lui începuse să-i devină invizibilă, ea mergea la cinema, la teatru si la shopping. Târziu, toate astea au ridicat semne de întrebare, el si-a dat seama că sotia lui există si nu e o extensie de-a lui ci o persoana cu dorințe proprii, c-avea nevoie de sentimente desi banii i-au prisosit. Assad nu mai avea tragere de inimă sa opereze, sa iasă în oraș, sa râdă, ferm convins că nevasta-sa se culcă cu alții. E adevarat, consoarta nu-l mai dorea demult, c-o tratase ca pe-un iglu zeci de ani, dar îl iubea si-l respecta ca pe tatal copiilor ei.

La terapie de cuplu au ajuns după ce ea a început să înghită flacoane cu oareșce variantă a Prozacului, pentru că el o întreba unde-a fost si când cobora cu liftul de la etajul 10 până la parter.Am întrebat-o pe Ada cum fu cu terapia, m-am dus în vizită inopinant, locuiam la 3 străzi departare, dar nu m-au chemat de data asta, asa ca m-am introdus. Imi era pur si simplu dor de ei!

In timp ce el statea catatonic într-un fotoliu si pufăia din pipă, ea mi-a povestit cum- după primele ședinte, s-a trezit cu bărbat-su la ea la serviciu si-acolo l-a lipit de-un perete pe-un brancardier cu care palavragea ea la ușa cabinetului. Brancardierul l-a dat în judecată pe motiv că i-ar fi turtit splina cu ocazia asta, ei aveau o nouă temă de urlat unul la altul,  mâțzul a vrut să se sinucidă, ea a vrut sa divorțeze, copiii si-au amintit c-au părinti si-au venit val vârtej amenințându-i pe-amandoi „că dacă-i fac de rușine la vârsta asta, ei nu-i mai caută“.

Nu, nu mi-e mila de copiii maturi care asistă înfoiați de etică, la supliciile părintilor.

SOS: avem totul dar ne-am pierdut pe noi

Până acum, iubirea locuia în Valencia. Pentru mine. Cei doi erau cuplul la care mă raportam adesea, mai degrabă as fi citit hieroglife-n stele decat nefericirea din relatia lor.

E trist sa pierzi magia iubirii pentru că materialismul pulsiunilor trage hainele de pe tine. E trist să crezi că cel sau cea care ți-ar reda pasiunea, e un fel de David Copperfield capabil să-si îngroape propriul Sine ca sa-ti satisfaca ție nevoia de dragoste, recunoștință, împlinire- pentru simplul fapt că existi. De fapt cred că Iubirea e cea mai grea sarcina a oamenilor: pe-aceea presupus necondiționată, îndreptată către familie, o fluturăm în lume si încercăm s-o conservăm, trecem peste frustrări, crize temperamentale, dezamăgiri și-o luam de la capăt.

Iubirea erotică are zurgălăi si curând află vecinii, soacrele, orașul, că ceva nu-i armonic. „Te plac asa cum esti“ devine „te plăceam pentru felul în care-mi imaginam că esti“.

Soții pot deveni amanți cand s-au săturat să audă apelativul „tati“ si de la postas. El, bărbatul, unde a rămas? Soțiile pot deveni amante cand nu se mai regasesc în ochii celui care le-a jurat dragoste si credinta. „Cand se uită la mine sau la scrumiera de pe masă, nu e nicio diferență“, mi-a spus Esperanza cand am întrebat-o ce-o deranjeaza mai mult, acum.

Dar puține-s intrusele mai distrugătoare în cuplu decât gelozia cronică, indiferența acută față de partener si delăsarea precoce. De-o amantă, de-un amant, mai scapi, dar cu răbufnirile ce faci? O fi dragostea un Dar. Dar cum îl păstrezi fără sa-l uiți pe-un raft, ani de zile? Fără să dăruiești, la rândul tău? Ce bucurie-ți mai aduce peste ani cand îl atingi dar nu-ti mai amintesti de la cine l-ai primit si cât de mult te-ai bucurat?Aceasta este o poveste reală, despre oameni care au avut totul dar se simt tristi si goi. Tot ce credem noi că ne-ar face fericiți pe lumea asta, nu neapărat ce ne-ar fi de folos. Povestea are mai multe învățăminte. Alegeți din care vi se potrivesc.

Hapi Riverwoman

(905)