9 cercuri ale infernului si 9 plimbari în iadul cotidian – In functie de păcatele savarsite si de preșurile pe care le-am tras fiecare de sub picioarele oareșcui, la un moment dat achităm prestațiile cu niste monezi despre care nici nu știam că exista. Dante a avut putin noroc, a fost preluat de un ghid bun, poetul/filosof Virgilius. E aproape clar de ce taman Virgilius era pe post de umbră care-l însotea în iad, doar studiase pe termen scurt dreptul si retorica. Probabil c-avea s-ajunga în rai numai dupa ce se va fi transformat din potential magistrat în elocvent artist. Mai găsim și noi cate un ghid renumit în baldachinele vietii, un artist care ne învarte în cerc prin asa zisul paradis pana ne deșteptăm singure si nici măcar Lucifer nu mai e împrejur sa ne arate pe unde-i iesirea de urgenta.
Ghizii ni-i selectam singuri.
Atunci cand facem alegeri importante, daca optăm pentru o umbră, o intuitie sau pe semnalizari astrale sunt șanse sa stam la coada cu-n bilet de trimitere către Spitalul 9 . Daca nu avem nici un ghid si o dăm singuri în bara, ajungem în Purgatoriu, n-avem pe cine da vina, prietenii se cam feresc de noi cand ne îndopam cu belele în loc de macaronsuri colorate. Pana la urma, majoritatea ne însotim cu cineva. Exact ca pe vremea lui Dante.
Ca sa pășim în infern-Suferința din dragoste.
Aici stationăm toti, dar nu deodată, iadul e conceput în așa fel încât să nu putem culege beneficiile terapiei în grup. Cel care pleacă, cel care nu te vrea, cel care leșina de dorul altcuiva, crede că Raiul e pe pămant si el a fost în exil pâna acum. Ii mai pasă că tu esti la dracu? Dream about it. In cercul suferintei din dragoste ne înecăm în propriile lacrimi sau facem laringospasm când le
înghițim ca sa nu ne vadă alții chinuiala internă. Gândul ca n-o sa îl mai atingi, ca n-o sa-l mai vezi si n-o sa-l mai simti pe cel pe care îl iubesti e atat de groaznic de îndurat, încat crezi ca nimeni niciodata n-are cum sa simtă ce simti tu si că durerea aia va trece cand o sa se-aseze luna într-un cui, în locul fotografiei unde erati atârnați voi doi râzând falso-vesel către fotograful plictisit. Relaxeaza-te. In afara de sociopatii pamantului, toti ne-am perindat pe-acolo. Sau suntem pe pista de asteptare.
Pierderea unei mari sume de bani
E cerculetul în care te învârti excentric, ca planeta pitică în jurul Soarelui. Esti departe de sursa care ti-ar fi dat caldură, ești șutat direct în fundu galaxiei, iar banii-Soarele tau care-ti oferea bucati de energie-sunt furați de spiridusi.
Incerci sa-i recuperezi, te lupti, te zbati, te chinuie noaptea, te gandesti ce si cum ai fi făcut cu ei. Si durerea aceea, de altfel mojică si periculoasă, poate fi atat de mare încat îti îngroapa departe toate visele. Si nici nu stii unde e mormantul ca sa te duci să te smiorcai lânga el.
Pierderea unei fiinte iubite
Absolut randomizat am aterizat pe Pamant ca sa vedem că durerile vin în atatea feluri încat avem nervi senzitivi terifiant de durerosi. Pentru fiecare tip de bolovan trântit în moalele capului ni se rupe o bucată de inimă. Si trăim pe by-pass pana cand utopic, mușchiul se regenerează. Momentul în care cineva apropiat moare sau dispare e descris metaforic: „parcă a căzut cerul pe mine“. Unii fac depresii, altii se sinucid, cativa nu-si mai revin niciodata cu adevarat și-și trăiesc iadul uitând că cel care a plecat ar vrea să-i vadă zâmbind cât mai des.
Care e iadul vostru, sau macar drumul pana acolo? Aici m-am oprit la nr. 4, in urmatorul articol continui pana ajung la 9, dar astept sa vad daca plimbarile mele se confunda cu ale voastre. Deci?
Hapi.Riverwoman
(611)