Ai grija ce-ti doresti, că s-ar putea să-nnebuneștiFetițele plâng că vor să se mărite, abia pe urmă plâng că vor biberonul. În clasa întâi, când băieții desenează bastonașe pe caiet, fetițele desenează rochii de mireasă direct pe bancă. În școala generală, băieții se antrenează să se facă fotbaliști, iar fetele se antrenează să se facă neveste.

În liceu, băieții vor să scape de virginitate, iar fetele vor să scape de băieții virgini, fiindcă ele au făcut deja sex.
În facultate, băieții caută iubite fără prejudecăți, iar fetele caută băieți care nu pot găsi fete fără prejudecăți, fiindcă ăștia sunt singurii care se însoară la timp. După facultate, băieții vor să-și trăiască viața de burlaci, iar fetele consideră că și-au trăit deja viața de burlăcițe și bâzâie că nu le-a cerut nimeni.

Pentru bărbați, traiul single e un miracol al naturii, pe care îl conservă cu venerație și cu o tembelă fericire. Pentru femei, a zborul solo e o pacoste. Am mai spus cândva, cred că inițial Dumnezeu a plănuit să existe trei sexe pe fața pământului, nu doar două. Doar că, între timp, s-a plictisit și, pentru că oamenii i s-au părut ingrați, a renunțat la al treilea gen de ființe. Și ne-a lăsat așa, bărbați lângă femei, două sexe care se uită cu buimăceală unul la celălalt. Într-o lume în care bărbații sunt nuca, iar femeile sunt peretele, n-ar trebui să ne mai mire că ne ciondănim permanent, pe chestiuni mai mult sau mai puțin abisale.

Prietena mea, Cerasela, voia să se mărite de când era în clasa a treia. Visul era croșetat integral, cu finisaje cu tot. Voia să facă nunta în ultimul an de facultate. Așa a fost. Voia ca bărbatul ei să fie înalt și brunet. Așa este. Voia să aibă prenume frumos. Îl cheamă Victor-Alexandru. Voia ca bărbatul ei să aibă nume de familie distins. Îl cheamă (și o cheamă și pe ea, acum) Anagnoste. Voia un bărbat cu job bun și cont bucălat. E general manager la o multinațională și contul are destul țesut adipos. A vrut nuntă la Intercontinental și a așteptat un an ca să prindă Sala Rondă liberă, dar a reușit. A vrut caleașcă, rochie cu trenă mai lungă decât covorul roșu, voal de moștenitoare regală. Rezolvat.

După o nuntă arteziană, sclipicioasă ca un Las Vegas mai mic, tânăra mireasă s-a cocoțat, grațioasă și zâmbitoare, în apartamentul nupțial. A ajuns acolo, după zece minute a ajuns și capătul trenei, apoi ușa s-a închis în urma mirilor, misterios și romantic. Și atunci, ea a spus ceva sublim, care i-a tăiat lui respirația: ”Doamne! Ce-am făcut?!”. Inițial, Victor a crezut că ea și-a rupt o unghie. Pe urmă, văzând-o cum se uită în gol, deși camera era plină de ciorcioboate și bagaje, și-a dat seama că mireasa lui avea o revelație anxioasă. A încercat s-o mângâie, dar ea a făcut o mutră de parcă ar fi găsit un vierme în pară (sau, vorba poantei, și mai rău: o jumătate de vierme). Cerasela s-a dezbrăcat de rochie în baie, și-a luat o pijama cu umbreluțe și maimuțici, s-a învelit până la gât și s-a așezat pe marginea patului, gata să cadă-n cap, ca să nu cumva să se atingă din greșeală de iubirea vieții ei. S-a foit toată noaptea ca pe firimituri de biscuiți, a suspinat ca la criza de ulcer, a plâns ca la ”Titanic”.

Dimineața, arăta ca o înecată-n Dunăre, pe care scafandrii o găsiseră după o săptămână. Pe scurt, avea ceea ce am auzit că se cheamă ”panica miresei”. Multă vreme, am crezut că asta e o boală a bărbaților și numai a lor, ca hiperplazia de prostată. Dar studiile și crizele recente arată că și femeile intră în șoc și au atacuri de regrete, după ce-și scot diadema din hălăciugă. Din acest moment, se crăcănează două variante. Fie fericita soție divorțează la o lună după marele tărăboi festiv, fie înghite nodul și își cară zeci de ani rucsacul cu îndoieli și frustrări, până la adânci și senile bătrâneți.
Simona Catrina

(3832)