F. SCOTT FITZGERALD – ZELDA SAYRE: CEI FRUMOSI SI BLESTEMATI

211 views
1

F. SCOTT FITZGERALD – ZELDA SAYRE: CEI FRUMOSI SI BLESTEMATI Despre cuplul Fitzgerald s-a scris atat de mult si de contradictoriu, incat cu greu putem delimita adevarul de fictiune. De-a lungul timpului in lumea criticii literare s-au format echipe de “suporteri” ce continua sa discute in contradictoriu: echipa pro- Scott si echipa pro-Zelda. Zelda a fost cea care a zadarnicit viata literara a lui Scott, spun primii.

Scott-ZeldaScott a distrus viata Zeldei, fiind un sot arogant si posesiv, nu se lasa ceilalti. Unde este adevarul? Undeva la mijloc! Confuzia generala a fost alimentata copios de insasi Scott si Zelda, acestia avand tendinta naucitoare de a-si livra public viata de cuplu ca pe un spot publicitar. Da-i publicului ceea ce crede ca vrea, iar el te va umple de bani! Erau tineri si frumosi, deveniti peste noapte bogati si faimosi! Fortuna isi gasise favoritii! Totul era posibil si totul era ingaduit: petreceri stropite din abundenta cu alcool, hotele luxoase, cheltuieli aiuritoare. Erau “Copiii teribili” sau “Cuplul de aur”al acelor timpuri ciudate de inceput de secol XX. Dar… “As vrea sa-i pot spune oricui … Uitati-va mai bine si veti vedea ceva extraordinar, uimitor, ceva real si adevarat. Noi n-am fost niciodata ceea ce paream”. Zelda arunca peste ani din jurnalul sau cuvinte de repros intregii lumi ce nu stia sa-i vada altcumva decat ca pe niste rasfatati ai sortii. Fortuna isi are toanele ei: ea isi alege favoritii si tot ea ii poate disgratia pe cei alesi.

6856975764_6891f93c68_oVara anului 1918. Autoritatile din oraselul Montgomery, Alabama au organizat o seara dansanta in Montgomery Country Club pentru ofiterii si soldatii aflati in cantonamentul din Camp Cheridan si care urmau sa fie trimisi pe frontul din Europa. Prim- balerina serii, “ fata cu aripi de inger”, Zelda Sayre, fiica judecatorului local, avea 18 ani fara 25 de zile si nu ducea lipsa de atentia barbatilor. Era pur si simplu naucitor de frumoasa. Ca majoritatea fetelor din Sud avea un vis simplu: sa se casatoreasca reusit, adica cu barbatul potrivit care sa-i asigure bunastare materiala, iar ea sa fie o sotie si o mama exemplara. Ofiterul din primul rand a carui ochi albastri-verzui erau lipiti de corpul zvelt al Zeldei era F.Scott Fitzgerald. Avea 21 de ani si un vis mai complicat: pana la 30 de ani sa atinga nemurirea. Voia sa devina scriitor. Viata noastra va fi o aventura, i-a promis Scott frumoasei Zelda, dupa doar cateva zile dupa acea serata, atunci cand a cerut-o in casatorie. Pentru parintii ei insa “ un pui de yankeu irlandez, care-si da aere, inclinat sa bea mult prea mult”, adica Fitzgerald, nu era tocmai o partida buna pentru fata lor cea mai mica, Zelda. Nici Zelda nu era prea sigura daca Scott era “barbatul potrivit” din visul ei. S-au casatorit 2 ani mai tarziu, in 3 aprilie, 1920, la New York in somptuoasa catedrala Sf. Patrick, fara prezenta parintilor sau a rudelor. Doar ei doi, sfintii tacuti, preotul si cativa prieteni. “Yankeul irlandez” devenise intre timp “scriitor american faimos”. Fitzgerald publica primul sau roman, “Dincoace de Paradis” (1920), care a avut un success rasunator pe intreg teritoriul SUA. Amory Blaine, personajul principal, era un alter-ego al lui Fitzgerald, iar Rosalind, era oglinda Zeldei. Era un roman despre flappers, termen inventat de scriitor si care reprezenta femeia tanara din anii 20, fara prejudecati, , senzuala, plina de vitalitate, seducatoare, abordand moda vestimentara si maniere indraznete. Asa era Zelda cea reala: flapper.

De la “cartea perfecta” (“Times”) a inceput totul: faima, bani, distractii, iar ceva mai tarziu, certuri, decadere, boala. Sa nu neglijam istoria! Erau anii amendamentul 18 al prohibitiei si ai confirmarii jazz-ului pe care scriitorul i-a denumit Jazz Age. Ani in care frenezia trairilor atingeau cotele disperarii si ale nebuniei. Petreceri grotesti fara sir, cheltuieli exuberante, hotele luxoase si foarte multa bautura de culoare verde-inchis: absinth. New York, Long Island, Hollywood, Great Neck, apoi Paris, Riviera Franceza. Cuplul Fitzgerald urcasera in caruselul Fortunei. Au devenit peste noapte legendele mapamondului literar de pe ambele continente: America si Europa. Zelda dadea tonul in moda si s-a lansat ca scriitoare, iar Scott era “tanarul de aur” al literaturii americane curtat de catre cele mai prestigioase reviste ale timpului. Erau tineri, frumosi, bogati si faimosi! Era o nebunie de neinchipuit! O nebunie ce i-a adus la sapa de lemn. Eseul lui Scott “Cum s-o scoti la capat cu 36.000 de dolari” (“Post”) arata incapacitatea lor de a-si chivernisi gramada de bani pe care o aveau. Traiul in SUA devenise scump. In 1922, cu un buget de 15.000 de dolari, cuplul Fitzgerald si fetita lor Scottie (n.1921) pleaca in Europa, Paris. Se spune ca in anii ’20 prin cafenele pariziene puteai intalni mai des americani decat francezi. Nenumarati scriitori, pictori, cantareti pusi la stransoare de criza economica din SUA au migrat spre dezinvoltul si permisivul Paris, unde toate erau incomparabil mai ieftine si mai accesibile: chiriile, mancarea, alcoolul, care nu doar ieftin, ci si la discretie, in vazul lumii. Legeritatea cu care europenii abordau anumite teme, tabu in SUA,- lesbianism, casatorie etc. – era o alta noutate pentru cuplul Fitzgerald.

Asa a aparut faimoasa Generatie Pierduta. Gertrude Stein, Sara si Gerald Murphy, E. Hemingway, John Emerson, Ezra Pound sunt doar cateva nume emblematice ale acestei generatii. Sotii Fitzgerald s-au alaturat si ei acestui grup. Discutii elevate, baruri, cabaret, muzica, dans! Raul statea insa undeva si astepta sa-si faca intrarea. Dependenta tot mai evidenta a lui Scott de alcool, observata candva de parintii Zeldei, devine acum o mare problema. Scott bea din ce in ce mai mult si scrie din ce in ce mai putin. Devine artagos, violent, la betie, depresiv, la trezvie. Romanul “Cei frumosi si blestemati” (1922) nu a fost primit la fel de bine ca si “Dincoace de Paradis”, iar inspiratia pentru urmatorul roman parca secase. Zelda, in cautarea unei identitati artistice, se intreaba tot mai des: “Sunt doar sotie si mama?”. Era singura si trista.”Dansez dimineata, dansez dupa-amiezile, colind strazile in cautare de … nimic’, scria Zelda. Orele de balet au scos-o cumva din starea de amorteala, dar se ajunge pana la epuizare fizica. Simptomele unei boli psihice devin tot mai evidente. Picteaza. Scrie- nuvele, eseuri -, si publica. Exista insa o problema: Scott a convins-o pe Zelda sa publice sub numele lui, fiind convins ca numai asa acestea vor avea priza la cititori si se vor vinde la bani multi. Era adevarat ca nuvelele, eseurile lui Scott ajungeau sa coste si 4.000 dolari fiecare.

zelda-fitzgerald-scottiePovestirea Zeldei “Starul nostru de cinema”( 1925) este doar un singur exemplu in acest sens. Frustrarile si resentimentele nu au intarziat sa dea nastere furiei. O alta sursa de tensiune in cuplul Fitzgerald a fost prietenia deosebit de apropiata dintre Scott si Hemingway, care nu a fost niciodata agreata de catre Zelda. Nu se cunoaste prea bine sursa acestei aversiuni, reciproce, de altfel. “Marele Gatsby” apare in aprilie 1925. “O anecdota ridicola in slavi”, a fost recenzia scurta a celui mai de temut critic literar al timpului Henry Mencken. Scott a fost oripilat de perspectiva unui esec. Editura Scribner’s , spunea el, va avea noroc daca reuseste sa vanda macar cele 20.000 de exemplare tiparite. Similitudinile dintre personajele romanului si cuplul Scott – Zelda sunt mai mult decat evidente. Lucru remarcat si in ultimul sau roman “Blandetea noptii” (1934) in care Fitzgerald foloseste cu larghete pasaje intregi din scrisorile si jurnalul Zeldei scrise in perioada aflarii ei in spitalele de psihiatrie (1932 – 1948): Prangins (Elvetia), Jonh Hopkins (Baltimore), Highland Hospital (Asheville). Schizofrenie,a fost diagnosticul dr. Eugen Bleuler. Tulburare bipolara, declara unii cercetatori mai tarziu. In tot acest timp, Scott, care avea contracte la Hollywood, i-a fost alaturi pana in 1940, cand a murit din cauza extenuarii si a abuzului de alcool. Tu ai fost dragostea vietii mele, nu a incetat niciodata Scott sa-i spuna Zeldei! Romanul “Save Me The Waltz” (1932) scris in doar 6 saptamani pe cand se afla in Spitalul Jonn Hopkins, a fost ultima tentativa a Zeldei de a se confirma ca scriitoare. Moare in noaptea zilei de 10 martie, 1948 in flacarile incendiului ce a cuprins Spitalul Highland unde era internata. Tocmai se intorsese de la o serata dansanta si isi luase sedativul prescris inainte de culcare.

“Si tot asa, trecem de la o zi la alta, barci impinse de curent, impinse fara incetare, tot mai inapoi, spre trecut”. Este propozitia cu care se incheie “Marele Gatsby” si care acum se odihneste pe placa comemorativa a mormantului comun a lui Scott si al Zeldei Fitzgerald.
Uitati-va mai bine, par sa spuna Scott si Zelda peste ani, noi nu am fost niciodata ceea ce paream
Galina Turtureanu

(280)

About author

Galina Turtureanu

"Inainte de orice trebuie sa ramanem OAMENI!"

Your email address will not be published. Required fields are marked *