Julieta la 42, Romeo la 48

14 views
0

Vă puteți imagina acest cuplu mitic la vârsta de mijloc?

Patruzeci și ceva ar fi de vârsta de mijloc din zilele noastre. În timpul eroilor shakespearieni, la  42 Julieta ar fi fost bunică, iar Romeo ar fi luat loc în Sfatul Bătrânilor, dacă ar fi scăpat până atunci de moartea în război, în duel, sau în mâinile dușmanilor politici. Așa că o continuare a poveștii la aceste vârste ar fi fost ridicolă în ochii publicului din epoca elisabetana. Povestea de iubire era strict limitată la o foarte scurtă perioadă de timp în tinerețe. De fapt, în zilele noastre i s-ar spune adolescentă – să nu uităm că Julieta avea 14 ani, iar Romeo cel mult 19 (erau deci teenageri).

 Criza de la mijlocul vieții e, în multe privințe, o rejucare a fantasmelor erotice adolescentine. Un film refăcut, cu buget mai mare, după scenariul primei iubiri.

 Sunt câteva teme comune între căutarea  iubirii în adolescentă și căutarea iubirii la vârsta de mijloc.

1.  Reînnoirea pasiunii

„Dorinţa veche-acum pe moarte zace,/  Iubire nouă să-i  ia locul vine,/ Frumoasa ce-l făcuse să suspine/ Cu Julieta-alături nu-i mai place.” (William Shakespeare, Romeo şi Julieta, traducere de  Şt. O. Iosif).

Familiaritatea scade dorința. Rolul de părinte îngrădește libertatea sexuală. Multiplele obligații asumate în cadrul contractului de cuplu cresc riscul apariției emoțiilor negative, îndreptate împotrivă propriei persoane sau îndreptate împotrivă celuilalt. Petrecem prea mult timp cu „lucruri serioase” și uităm gustul și plăcerea jocurilor amoroase. În criză de timp, de imaginație, de exerciţiu și de energie, actul sexual devine aproape o obligație.

Acestea sunt obstacolele pe care le are de trecut un cuplu care vrea să-și mențină pasiunea pe termen lung. Dacă mai există și fantasma  „iubirii ca în prima zi”, e și mai greu să reziste legătură de cuplu (percepută deja ca limitativă) în fața tentaţiei unei noi iubiri.

 De cele mai multe ori, dacă tentația căutării unei noi relații vine pe fondul acestei crize a pasiunii în cuplu, alegerea noului partener are la bază același scenariu erotic ca și prima dată, deci e o condamnare la repetare.

 Pasiunea în cuplu poate fi reînnoită. Dacă timpul pe care ni-l eliberează treptat autonomia copiilor și stabilizarea materială îl folosim pentru a ne redescoperi și cuceri unul pe altul. Vacanțe, locuri noi, noi plăceri comune, surprize plăcute pot fi elemente de decor pentru o renaștere a pasiunii reciproce.

  2. Fuziunea cu partenerul

„Tăgăduiește-ți numele, ori  dacă/ Nu vrei – O, jură-mi că vei fi al meu/ Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu! […] O, neagă-ți numele, Romeo!/  Şi-n schimbul unui nume care n-are/ Nimic cu tine-a face, – ia-mă toată! […] Fac  tot ce-mi spui: zi-mi doar «iubite» deci! Primind aşa botezul nou, ți-o jur/ Că nu mai vreau să fiu Romeo-n veci!”

Deși părea depășită după trecerea din fază de îndrăgostire în faza de intimitate, odată cu descoperirea și acceptarea faptului că avem personalități distincte, nevoia de fuziune reapare adesea la vârstă de mijloc.

 Obosiți de frustrări, hăituiți de așteptări înșelate, cădem din nou în capcana adolescentină a renunțării la această personalitate limitantă și la contractul plin de compromisuri cu partenerul actual pentru a spera  iarăși în potrivirea perfectă. Și ceea ce e cel mai bine e că pot să îmi șterg „numele” (personalitatea de care romeo si julieta sarutm-am săturat) și că pot să iau totul de la început. Care este în același timp și un sfârșit, pentru că de acum nu mai e nevoie să fac nimic de unul singur, personal și responsabil, lași totul pe seama acestei noi „personalităţi de fuziune” (cuplul îndrăgostit) și vom trăi fericiți, mână în mână, până la adânci bătrâneți.

 Dacă nevoia de fuziune e foarte puternică înseamnă că am neglijat multă vreme construcția și consolidarea spațiului intim al cuplului. Și nu mă simț înțeles, mă tem să fiu judecat, nu mă simț în siguranță, așa că îmi caut un refugiu. Numai că refugiul în îndrăgostire este, prin definiție, temporar – îndrăgostirea chiar durează (cel mult) trei ani.

 Merită să încerc alternativa: să iau mai des masă cu partenerul, să ne oferim  mai des posibilitatea de a discuta despre noi fără a vorbi doar despre planuri sau treburi curente, să redescoperim gesturile și cuvintele tandre.

 Romeo la 48 s-ar putea confrunta cu uzarea cuvântului „iubitule”, folosit prea des în contexte care nu au nimic de-a face cu tandrețea, Julieta lui la 42 s-ar putea plânge că nu mai este „al ei”. Promisiunea renunțării la „nume” și promisiunea de renunțare la libertate sunt imposibile de ținut. Și creează false obiective ale cuplului (a rămâne îndrăgostiți ca-n prima zi), care le înlocuiesc pe cele necesare (cunosterea și înțelegerea reciprocă)

  3. Schema totul sau nimic

„Doar cerșetorii pot să-și spună-averea;/  Dar dragostea mea plină de credință/  E-așa de mare-ncât nu-i cu putință/ Să-i socotești măcar pe jumătate/ Comorile…”

Totul sau nimic – iată pariul oricărei îndrăgostiri. Totul sau nimic – schema de acumulare rapidă a frustrării. Altminteri, credința că dragostea poate învinge orice ajută în prima fază: îmi dă încrederea și energia necesare pentru a învinge obstacolele inerente oricărui început.

 Iar atunci când se dovedește că idealul nu poate fi decât un orizont spre care tindem, nu un obiectiv tangibil, dăm vina pe dispariția îndrăgostirii și ne dorim revenirea în acel paradis în care totul era posibil.

 La vârsta de mijloc, se întâmplă să ni se pară că lucrurile pe care le-am obținut pe jumătate nu înseamnă nimic (conform schemei rigide „ dacă faci un lucru pe jumătate, mai bine nu îl faci deloc”). Și că e ultima șansă de a o luă din nou de la început.

  “- Te rog nu mă certa,/ Aceea care-mi este acuma dragă/ Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă,

Cealaltă nu era deloc așa./ – Firește, căci îți pricepuse firea,/ O vorbă goală doar ți-era iubirea.”

În dialogul de mai sus, dintre Romeo și părintele Lorenzo, e vorba despre Julieta (Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă) și Rozalina (Cealaltă nu era deloc așa), sigur mai experimentată în iubire (Julieta având doar 14 ani). Ne putem imagina însă că o Julieta după mulți ani de relație, i-ar fi putut reproșa și ea că “vorba goală îți era iubirea”, că nu și-a ținut promisiunile absolute.

 La mijlocul vieții e momentul să fi aflat că dragostea nu se sprijină pe promisiuni făcute odată pentru totdeauna, ci pe acte de iubire mici, de fiecare zi.

  psihiatru Dan Ghenea

(7963)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Comments
  • tiberiu#4

    9 ianuarie 2014

    …dragostea nu are varsta, doar cei care n-o accepta sunt ipocriti !

    Răspunde
  • Maria#5

    13 ianuarie 2014

    Dragostea nu are varsta pentru ca sufletul nu are varsta, dragostea este dorita si acceptata de toata lumea, in fond daca ea nu e, nimic nu e. Ne orbeste dar ne si inalta, si cand suntem oare cei mai fericiti?

    Răspunde

Your email address will not be published. Required fields are marked *