Mica Sirena si Vocea-Recent, în concursul Vocea Italiei, o calugarita ursulina, sora Cristina, a facut senzatie. Piesa a fost una lansata de Alicia Keys în urmă cu doi ani – No one. E un fel de-a spune ca a fost aceeasi piesa.

Vocea a avut o cu totul altă calitate, atat de diferita incat juratii nu au simtit nevoia sa asculte mai mult de 30 – 40 de secunde pentru a se intoarce. Cand s-au intors, au avut parte de surpriza de a vedea ca vocea isi avea sursa neverosimila intr-un trup acoperit de vestminte monahale. Sau poate nu? Poate ca era aşa cum le-a spus sora Cristina – ca a primit vocea in dar („Am un dar si vi-l daruiesc”).

Tot despre voce, trup, dragoste si suflet nemuritor e vorba si in basmul lui Hans Christian Andersen, Mica sirena. Studiourile Disney au facut povestea „mai simpla”, centrata pe un element magic cu mare succes la public – „sarutul dragostei adevarate”. Schema Disney are ca scop obtinerea iubirii pe viata. In povestea lui Andersen, scopul Micii Sirene este obtinerea unui suflet nemuritor, iar pentru aceasta ii trebuie dragostea adevarata a unui om (care trebuie s-o ia in casatorie – iata ca avem si alt criteriu al dragostei adevarate: nu sarutul magic, ci casatoria). In film, dragostea e scop, in basm e doar un mijloc. Un mijloc de nemurire.

Una dintre mizele iubirii e sa fiu vazut de catre celalalt si sa raman in el. Imaginea insa e trecatoare in memoria umana. Nu putem stoca imagini in memoria de lunga durata, le putem pastra doar codificandu-le in simboluri. Pentru simboluri si istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena isi lasa cuvintele in adancul marii, acolo unde nicio ancora nu poate ajunge. E muta, iar printul construieste povestea doar cu cuvintele lui. Si ii da rolul de “cea mai buna prietena”, confidenta dragostei lui pentru fata de la manastire, pe care o credea salvatoarea lui.

„O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

In film, Mica Sirena isi recapata vocea prea tarziu pentru sarutul magic, nu prea tarziu pentru a lupta, impreuna cu printul pentru dragostea lor, dar si pentru eliberarea sufletelor captive. Mica Sirena din basmul danez nu va avea parte de happy-endul Disney, dar primeste, totusi, promisiunea nemuririi. Cu conditia sa faca 300 de ani fapte bune, ca „fiica a aerului”. Se pare ca prima fapta buna pe care a decis sa o faca a fost sa racoreasca fetele celor doi proaspat casatoriti.
S-ar putea sa fi ramas alaturi de ei pana la adancile lor batraneti. Pentru ca orice iubire care izbandeste e in trei: eu, tu si ceva deasupra noastra. Care uneori se exprima prin dans, alteori in priviri, dar ceea ce ne ramane e spus in cuvinte. Iar cuvintele ajung cu bine la destinatie purtate de o voce care vine in acelasi timp de sus si din adancul nostru.
Ma gandesc ca vocea Micii Sirene nu s-a pierdut, ca i s-a dat din nou cand a devenit fiica a aerului. Dar o putea folosi numai daruind-o oamenilor. Prima care a primit-o a fost poate fata de la manastire. Si fiindca cei 300 de ani sunt departe de a se fi incheiat, poate si vocea sorei Cristina e una rascumparata din adancuri de fiicele aerului.

Psihiatru Dan Ghenea

(1868)