RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
Pindic -Goanga lesinata
Octombrie, 2010
„Sunt bune si pauzele…mai ales cele dese si lungi…te mai spala la spirit.
Dar sunt bine…viata mea fara nevasta nu-i chiar asa de rea.
Dimpotriva. Am uitat deja dezavantajele…traiesc doar intr-un continuu avantaj.
Pot sa numar fluturi, de exemplu.
Mai ales fluturii de lampa…asa zisele molii.
Pot sa fac cate firmituri si firimituri doresc…fara numar.
Pot sa-mi las chilotii si sosetele insirate pe unde vreau.
Pot sa stau lesinat, labarțat si dezmembrat cat vreau eu…fara ca nimeni sa-mi dea sarcini inoportune.
Pot sa fac lăcăraie in baie…sa uit lumina aprinsa…geamurile deschise sau inchise si florile neudate.
Pot sa admir oricand chiuveta plina de vase soioase…
Ca sa nu mai amintesc de cate râgaieli si flatulatii ma pot bucura intr-o intimitate pura.
Pot multe…
Pot sa nu raspund la telefon daca nu am chef sa vorbesc, sa nu merg la nunti, botezuri sau taieri de moț.
Nu mai am lista de cumparaturi…daca uit ceva sa cumpar si nu am…imi dau seama ca, chiar nu am nevoie.
Pot sa nu fac nimic si sa stau intr-o lesinatura continua.
Pot sa ma bucur de toamna linistit…Octombrie imi place la nebunie…si cand ploua…
Cred ca as putea sa ma duc si la nunta Pindicai daca chiar s-o marita…”-(sursa: Life After Wife )
Decembrie, 2013
Recent, o reporterita curioasa ma abordeaza direct cu o intrebare intima despre preferintele mele domestice din zilele noastre:
– Domnule Pindic ati descris magnific starea de revenire si reverie burlaceasca. O putem include cu usurinta in orice manual al holteiului modern. Intrebarea este cum va simtiti dupa trei ani de cand aveti aceasta libertate?
D-ra reporterita imi intinde un microfon bombat, roz, mov si verde pe care scrie “ralix teve online de dimineata pana seara, chiar si noaptea”. Se aprinse si-un reflector.
Cu microfonul la nas, surprins de indrazneala si tupeul lui, intai am inspirat. Sa-mi vina inspiratia.
Am expirat apoi urmatoarea declaratie:
– Indubitabil bine.
Chilotii si sosetele nu le mai insir caci s-au imputinat. Se desira prin masina de spalat mai degraba.
Lacaraie fac in baie, in continuare, dar cu lumina stinsa sa n-o vad.
Daca e lumina stinsa nu mai pot s-o uit aprinsa.
Ragaielile si flatulatiile le fac in soapta caci am primit reclamatii de la vecina de jos ca nu-i adoarme odrasla obosita.
Folosesc doar vesela ecologica, din plastic, de doua –trei ori fara s-o spal. Astfel se combina mirobolant mancarea de ieri cu cea de azi dandu-mi niste senzatii gustative cu adevarat unice. Intre mese, depozitez vesela bio in cuptorul cu microunde trecut in nefiinta de curand. Astfel chiuveta este goala, seaca. N-o mai bag in seama.
Pindica, dupa ultimele stiri de pe agentii, nu s-a maritat inca. Dar tot m-as duce la nunta ei.
Imi place decembrie. Imi prinde privirea pe fereastra cand ninge.
Iar cat despre fluturi? Neavand vreo lampa serioasa prin casa se risipira printre vecinii ce detin lustre si felinare autentice. O parte din ei chiar la vecina de jos.
Mie mi-au ramas niste goange lesinate si verzi care misuna pe pardoseala. Le numar voios privindu-le cum imi halesc firmiturile si firimiturile.
Cum ziceam? Indubitabil, bine.
(914)