România este o țară plină de obiceiuri și tradiții legate de majoritatea aspectelor vieții. Fie că vorbim despre naștere și botez, înmormântare sau nuntă, crăciun și paști. Toate aceste tradiții derivă din obiceiuri și practici străvechi care s-au transmis din generație în generație și s-au transformat dea lungul timpului până au luat formele pe care le cunoaștem astăzi.

Dacă vorbim despre obiceiurile altor popoare pot apărea curiozități, pentru că multe nici nu pot fi concepute în societatea noastră actuală, considerate a fi tabu-uri sau norme inacceptabile. În cele ce urmează vom prezenta o serie de traditii și obiceiuri din vremuri apuse, dar și unele actuale care să pară cel puțin ciudate la prima vedere, sub forma unui mini-serial.
Pentru prima dată ne vom opri la unele obiceiuri mai puțin cunoscute din lumea slavă. De pe teritoruiul actualei Rusii europene, a Bielorusiei și a Ucrainei. Obiceiuri care se practicau în perioada precreștină, dar și o perioadă destul de lungă în epoca creștinătății, multe se practică și acum sub alte forme.

Coacerea copilului:
Exista o credință conform căreia copiii uneori se nasc bolnăvicioși și slabi pentru că nu s-au ”copt” cum se cuvine în pântecele mamei. Tocmai din acest motiv cei care erau considerați neformați până la capăt erau înveliți în întregime, cu excepția nărilor, într-un aluat special din secară care apoi se întroducea în cuptor. Cuptorul desigur că nu era încins ci doar cald, dar aluatul se cocea. Se considera că un copil care a trecut prin această ”procedură” va fi mai sănătos și plin de vigoare.

”Sărarea” copilului:
Un echivalent al obiceiului de mai sus, care se practica și în Franța evului mediu. Copiii erau frecați cu sare, inclusiv pe ochi, pentru a fi însănătoșiți. Cei mai bogați își permiteau să-și îngroape copiii în sare la propriu. Procedura era dureroasă și neplăcută, uneori pielea se cojea după asemenea tratament. Dar se credea că este benefic pentru sănătate.

În căutarea ”Florilor de Ferigă”:
În noaptea lui Ivan Kupala (noaptea între 23 și 24 iunie), sărbătoare cu adânci rădăcini în păgânism, care se sărbătorește inclusiv și astăzi ca o sărbăroare creștină în biserica rusă, ucraineană, bielorusă și poloneză care celebrează pe Ioan Botezătorul, tinerii plecau în căutarea florilor de ferigă. Feriga este o plantă care se înmulțește prin spori și nu înflorește niciodată, tradiția spunea că cine va găsi flori de ferigă va căpăta puteri miraculoase și bogății nemăsurate. Printre altele acesta era și un pretext pentru tineri de a se retrage din văzul lumii pentru a întreține relații sexuale ”fără obligații” care în general erau considerate un tabu.

”Snohachestvo”:
Este un termen intraductibil care desemnează dreptul capului familiei de a intra în relații sexuale cu nora. Era un lucru relativ comun până în 1918, când Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat oficial practica prin care tatăl putea să intre în relații sexuale cu soția fiului său. Nu era un obicei sub formă de tradiție și depindea de înclinațiile și moralitatea ”starețului”. Cei care intenționau să abuzeze de această permisiune informală, pentru a profita de lipsa de experiență a progeniturilor, deliberat își căsătoreau fii de 13-14 ani cu fete de 16-17 ani. De asemenea tatăl, pentru a avea acces la satisfacerea nevoilor descrise mai sus, de multe ori putea să-și trimită fiul la muncă în altă localitate sau să-l dea pe mâna armatei pentru a fi mai aproape de noră sau nurori, după caz.
Totuși nu toate fetele acceptau un asemenea tratament și atunci pentru ele începea coșmarul, pentru că erau obligate să face cele mai grele și mai murdare treburi în gospodărie ca un act de răzbunare din partea ”capului familiei”.

Speriatul gravidelor:
În cultura slavă se considera că nașterea este un proces foarte complicat, mai ales pentru că cel care urma să se nască era la propriu luat cu forța din lumea morților. Pentru a veni în ajutorul gravidelor, un soi aparte de moașe, folosea incantații pentru a convinge oasele bazinului femeii însărcinate să se dilate pentru a face mai ușoară nașterea. Dacă incantațiile nu dădeau roadele așteptate, în momentul în care se considera că a venit timpul, se trecea la metode mai puțin ortodoxe. Se considera că femeia trebuie speriată, pentru acesta se floseau diferite tactici, de la țipete neașteptate la ureche până la lovituri puternice în vase din metal, iar mai târziu, odată cu progresul tehnic, se trăgeau chiar focuri de armă lângă femeia aflată în travaliu.
Se considera și că reflexul de a voma ajută la relaxare și pe lângă sperieturi femeile erau forțate să vomite prin introducerea în gât a propriei cozi împletite sau a degetelor.

Ritualul morții:
Este un obicei care se practică și la noi. În ziua de astăzi nu e nimic altceva decât nunta. În cultura slavă căsătoria era considerată o nouă viață. Pentru a ajunge la noua viață mireasa trebuia să moară pentru a renaște atingând statutul de soție. Hainele albe folosite la nuntă erau folosite și la înmormântare, astfel viitoarea soție era condusă pe ultimul drum îmbrăcată în alb, mimând ritualul înmormântării. Voalul miresii era folosit și pentru morți, fața acestora era acoperită pentru ca defuncților să nu li se deschidă ochii din greșeală și să nu-i privească pe cei vii (ceea ce era un semn rău). Prietenele miresii (domnișoarele de onoare de astăzi) erau considerate paznicii lumii de dincolo, iar mirii se târguiau pentru a le aduce pe mirese din lumea morților plătind o taxă. Astăzi pentru mirese se plânge pentru că pleacă de acasă, în trecut bocitoare în toată regula le plângeau pentru că se considera că au murit.

(14033)