RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
În Tibet este comun slutul care se manifestă prin scoaterea limbii și încrucișarea brațelor la piept, sau prin scoaterea limbii și apucarea urechii drepte cu mâna dreaptă. Este o tradiție care derivă din secolul al IX-lea când la putere se afla un rege-tiran pe nume Landharma. Acesta era considerat a fi întruchiparea răului și se credea despre el că avea limba neagră. După moartea acestuia oamenii își arătau limba ca să demonstreze că răul nu s-a întruchipat în aceștia. Tradiția e încă vie, așa că dacă ajungeți în Tibet și vreți să vă salutați precum localnicii ar fi bine să nu mâncați nimic care să vă coloreze limba, ar putea genera confuzii…
În Samoa, îndepărtatele (de noi) insule polineziene este primit ca atunci când se întălnesc, băștinașii să se miroase unul pe celălalt. Este o formă de salut în prezent și nu mai reprezintă un ritual ca în vremurile îndepărtate. Explicația pentru un asemenea comportament este relativ simplă, după miros oamenii își dădeau seama cât timp noul venit a petrecut în junglă sau când a mâncat ultima dată. De asemenea așa se identificau cel mai ușor străinii de acele locuri.
În Noua Zeelandă, populația băștinașă Maori, exercită o formă de salut numită ”hongi” care simbolizează ”ha”-ul sau ”suflul vieții”. Oamenii își ating nasurile între ei. Hangi era practicat numai între cunoscuți, iar dacă un străin primea această onoare, el devenea membru cu drepturi depline al comunității. Ceea ce în vremurile vechi însemna că primea și obligația de a purta arme sau de a culege recolta alături de localnici.
În Insulele Andaman, din Golful Bengal, aflate sub autoritatea Indiei, este absolut normal ca băștinașii la întâlnirea cu un prieten să se așeze în poalele acestuia, să-l apuce pe după gât și să plângă. Nu este un ritual de jale, dimpotrivă. Oamenii în acest fel își arată afecțiunea, iar lacrimile izvorăsc din bucuria sinceră de a revedea un prieten.
Tribul Masai este unul dintre cele mai vechi triburi ale Kenyei. Bărbații tribului când se întâlnesc, obișnuiesc să se adunce în cerc și să sară. Cine sare cel mai sus este considerat a fi cel mai puternic și cel mai viteaz dintre bărbați. Explicația acestui fapt stă în stilul de viață care se bazează pe vânătoare și de cele mai multe ori în vânătoare de lei este nevoie de salturi puternice pentru a intimida animalele de pradă. Pe de altă parte, o formă de salut comună a tribului Masai presupune scuipatul în palmă înainte de a da ”noroc”, este o formă de respect. Alte triburi ale Kenyei își manifestă respectul la vederea unui oaspete respectat prin scuiparea acestuia.
(441)