RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
Calea catre infern – Spuneam nu demult ca In functie de păcatele savarsite si de preșurile pe care le-am tras fiecare de sub picioarele oareșcui, la un moment dat achităm prestațiile cu niste monezi despre care nici nu știam că exista.
Neîntelegeri constante în familie.
O cunostinta de-a mea arde la foc mocnit, potrivit, de vreo 10 ani.
Sute de ceaune de mamaliga se puteau face la temperaturile alea, dar oarecum ea a dobândit un fel de imunitate. Nu s-a ars, nu i s-a decojit pielea, doar sufletul e ca o scrisoare udă, nedeschisa, în care cerneala s-a întins si nimeni nu mai stie ce povesti si ce sperante erau notate. Stim pe de rost de ce nu pleacă din iad si de ce la randul nostru n-am plecat din iad când trebuia: „nu-i asa usor”. Cuvintele astea spun tot, inclusiv „nu vreau sa intru în detalii”.
Cercul umilitor al bolilor
Că ti se zbate un ochi sau esti diagnosticat cu cancer- nimeni nu poate percepe la cote reale suferinta proprie a fiintei umane.
Personal, mi-am scos un dinte, am pus doi. Mi-au tăiat maxilarul si au căutat (cu folos ) ceva prin spatele nasului, mi s-au scos niste polipi si am fost cusută cu ac si ață de vreo 4 ori. Eram ca fata Morgana – nu aia care canta manele ci aia închipuită. Jumătate fantomă,jumătate fiintă….doamne câtă suferintă. Egoul din tine nu-ti dă voie să te gandesti că altii mor iar tu ti-ai rupt un dinte cand te pregăteai sa-l pupi pe Fat Frumos. O mătusa de-a saptea, are 55 de ani si se scapă pe ea pân s-ajunga pe colac de la oala cu tocanita.
Familia a dus-o la cativa preoti sa-i descante dar la gastroenterolog n-au ajuns si nici de controlul sfincterian n-au auzit. C-ar trebui probat, ca robinetele din baie, cand picură.
In timp ce altă mamaie de 83 si-a îngropat 3 soti apoi si-a facut un lifting facial complet, s-a întins pielea pe ea frumos de parca i s-au extras 25 de ani din fizionomie. Apoi s-a dus în varf de munte, unde-a picat în nas si-a f***t toata opera de artă.
Dupa ce-a stat 4 zile în comă, s-a prezentat vioaie la medic cu nasul arșice. Să i-l repare. Tot estetic, nu asa, cusut cu-n fir pe față si unul pe dos ca la urgențe.
Divorțul
Chiar dacă nu mai e perceput ca un stigmat, unii suferă cumplit cand trec prin cercul ce duce de la tribunal la o relativă singurătate.
Cunosc persoane pentru care divortul e un sport si-au sărit deja de 3 ori cu parasuta din avionul unei casnicii turbulente. Imi sunt cunoscuti si cei care fac o nuntă pentru bani si dupa 6 luni se despart.
Mai sunt fetitele care se marită cu oricine le-ar cere mâna si pruna, ca sa nu rămână „fete mari“ desi au 1,50 la 35 de ani.
(225)