Iubirea este un dar pe care doar cei alesi il primesc! Pare nedrept, o cruzime chiar din partea vietii, insa viata isi are capriciile ei, tainele si gandurile ei cu fiecare dintre noi in parte. Am ajuns sa inteleg putin cate putin din marea taina a iubirii, dar stiu ca ratacesc inca intrigata la periferia ei. Cine stie, poate acolo voi si ramane.

Sunt insa recunoscatoare destinului si pentru aceasta farama de noroc. Iubirea este un mister! Oare nu din aceasta cauza suntem in permanenta macinati de un dor al Iubirii? Dezgolita de giulgiul tainei si redusa desantat la reactii fiziologice, Iubirea este dezumanizata. Ea pur si simplu se volatizeaza in lumea rudimentara a instinctului. Avem in noi o parte de natura biologica si ar fi absurd sa o negam. Dar ce facem cu spiritualitatea noastra? Orientalii au inteles acu cateva mii de ani in urma: omul este o fiinta sacra in care fiziologicul si spiritualitatea merg impreuna. Fara spiritualitate omul cade implacabil de pe treapta suprema a divinului, transformandu-se intr-o biata fiinta animala ghidata de automatismul reproducerii. Fara sensibilitate, fara senzualitate si fara sentimentalitate. Am avut aceste ganduri, citind cartea renumitul psiholog american Albert Ellis, parintele terapiei comportamentale rational-emotive, “Sex fara vinovatie in secolul XXI”. Cartea este o antologie a articolelor lui Ellis despre relatiile sexuale si de familie, despre dragoste si casatorie, si care la acea vreme (1958) au produs o reactie extrem de dura in randurile cititorilor americani. Puritanismul american din acea perioada, este adevarat, era dus la extreme, dar, fara echivoc , opiniile indraznetului psiholog, nasc si acum controverse. Pe mine m-a uimit nu atat curajul lui Albert Ellis de a vorbi deschis si aproape sfidator despre lucruri tabu, cat … reductionismul in granitele caruia interpreteaza Iubirea. De departe hedonismul primeaza. Prezenta emotiilor este doar o obtiune si nicidecum un imperativ. Ellis vorbeste despre sapte mituri ale Iubirii , incercand o desfiintare a acestora.

1. Mitul conform caruia dragostea este misterioasa si nimeni nu stie ce este ea cu adevarat.
Dragostea, spune Ellis, apare atunci cand evaluati un lucru intr-o maniera puternic pozitiva: il percepeti ca fiind “bun” sau “benefic”, ori “placut”. Adica este pur si simplu o evaluare a “obiectului” atractiei? Pare sa fie corect, dar nu putem reduce Iubirea la o simpla atractie. De atractie sunt ghidate si animale in perioada de rut! Iubirea este sa daruesti tot fiintei iubite pentru a-i deschide si acesteia calea catre iubire. Aici este un mister, o taina. Cand iubim, nu suntem doar atrasi fizic de persoana iubita, ci facem totul pentru persoana iubita, lasandu-ne condusi de afectivitate si spiritualitate. Altfel nu iubim. Creierul uman are setat in structura lui 3 nevoi esentiale: sex, iubire si atasament. Pe primul loc sta totusi Iubirea.

2. Mitul conform caruia exista dragostea “reala” sau “adevarata”.
Orice sentiment de iubire (adica “orice evaluare pozitiva”, conform definitiei lui Ellis), spune reputatul psiholog, este real sau adevarat. Oare uitam ca Iubirea este mai intai de toate o atitudine, o orientare a caracterului (Fromm)? Cand iubesti cu adevarat pe cineva, toata lumea iti este draga si nu doar “obiectul” iubirii tale. Iubirea nu este iubire, sau “adevarata” atunci cand credem ca iubim doar pe cineva, iar ceilalti ne lasa reci. Cand iubim, iubim diferit pe toata lumea. Atasamentul simbiotic sau, si mai dureros, egoismul mascat sunt cele care ne lasa sa plutim in ceata unei presupuse iubiri. Unii dintre noi traiesc in amaraciunea aceastei minciuni o viata intreaga. Ne indragostim de nenumarate ori, iubim insa infinit mai putin. Poate niciodata! Nu orice “indragosteala” este si antecamera Iubirii.

3. Mitul conform caruia este greu sa iti dai seama cand iubesti.
Din moment ce dragostea , spune A.Ellis, este pur si simplu o predilectie sau un atasament emotional al unei persoane pentru alta, este usor sa ne dam seama cand iubim. Mai simplu de atat nici ca se poate! “Toata viata te-am iubit si doar la sfarsitul vietii am aflat acest lucru!”. Nu-mi aduc bine aminte titlul filmului de unde am citat fraza personajului principal, dar imi amintesc privirea acelei fiinte plapande: parca insasi divinitatea se uita prin ochii ei. O fiinta ce se prosterna recunoscatoare la pieptul celui ce a invatat-o sa iubesca, iubind-o! Iubirea este o cale si doar parcurgand-o pana la sfarsit aflam daca iubim sau nu. Binecuvantarea iluminarii va veni doar daca vom crede in Iubirea noastra. Asa vom afla daca iubim cu adevarat sau i-am dat doar tarcoale timide, neindraznind sa-i deschidem bratele.

4. Mitul conform caruia nu poti iubi cu pasiune decat cate o persoana, pe rand.
Din moment ce multi dintre noi, spune A.Ellis, tind sa iubeasca lucrurile care li se par atragatoare, este foarte putin probabil sa nu gasim in acelasi timp doua persoane care poseda caracteristici atragatoare. Suntem atrasi de “lucruri”, un adevar incontestabil, dar oare neaparat si le iubim? Ne plac, ne sunt dragi, dar … nu iubim in sensul subtil al cuvantului. Iubirea este un taram tainic in care au acces doar doua persoane. Vorbim atat de mult despre “pasiune in dragoste”, dar s-ar putea sa fim dezamagiti. Iubirea are nevoie de daruire permanenta. Pasiunea este un cadou pe care nu-l astepti: il primesti cand stii ca iubesti!

5. Mitul conform caruia dragostea si casnicia merg mereu mana in mana.
Sunt de acord cu A.Ellis cand spune :”este dreptul vostru sa va casatoriti cu un partener pe care nu il iubiti”, dar nu prea cred sa fie adevarat ca “nu exista niciun motiv rau in sine sa nu o faceti”. Vai de cei ce se casatoresc neiubind! Nici nu banuiesc ce pret imens vor plati: propria lui fericire. Este adevarat, casnicia si iubirea isi traiesc tandemul intr-un fel cunoscut doar fiecaruia in parte. Nu exista o reteta universala a fericirii maritale. Fericirea in casatorie este Golgota fiecarei perechi in parte: uneori tristetea se cuibareste in sufletele noastre, alteori insasi cerul coboara la picioarele noastre. Pentru a te casatori, scria Dostoievskii, respectul nu este de ajuns! Doar Iubirea poate fi calea cea dreapta! Si atunci nu vei regreta alegerea facuta candva.

6. Mitul conform caruia , atunci cand iubim, nu mai simtim atractie sexuala fata de alte persoane, pe care nu le iubim.
Conform studiilor lui Maslow, instinctul de supravietuire fizica sta la baza piramidei evolutiei umane. Omul are nevoie de hrana pentru a supravietui fizic: suntem facuti si din carne nu doar din suflet. Al doilea instinct major este instinctul sexual. Pana aici regnul animal si cel uman, merg mana in mana. Desvoltarea spirituala se afla in varful piramidei. Aici omul se desparte de lumea instinctelor, facand loc creierului si inimii. Daca facem alegerea sa ramanem la baza piramidei de dezvoltare, atunci Ellis are dreptate: “este aproape imposibil ca cineva sa nu aiba si alte interese fizice fata de altcineva, chiar daca isi iubeste cu pasiune partenerul stabil”. Omul, in “animalitatea” lui isi conserva instinctele sexuale. Suntem sau nu fratii mai mici ai maimutelor, ramane inca de vazut, adevarul este ca suntem fiinte ce au nevoie sa-si consume pornirile sexuale. Intrebarea este: cum ne manifestam aceste porniri? Lipsa unor emotii profunde naste in timp cea mai banala lehamite. Amorul nu este doar odihna favorita a divinitatilor! Dar ce este amorul fara de Iubire? Gerard Leleu in cartea sa “Tratat de mangaieri” ne spune: omul nu se poate detasa de propriul suflet. In amor exista spiritualitate! Facand mici popasuri in brate diferite, s-ar putea sa lasam farame din sufletul nostru sa rataceasca intr-o lumea ce nu vrea sa le primeasca. Suferinta nascuta din respingere, doare mai cumplit decat oricare alta durere. Libertatea de optiune e la indemana oricui.

7. Mitul conform caruia ne iubim partenerul tot timpul.
Chiar si atunci cand este profunda si intensa, scrie psihologul american, dragostea tinde sa fie mai degraba un sentiment intermitent, decat unul constant si contiuu. Asa sa fie? Iubirea poate dura atat cat noi insine credem in ea si suntem dispusi la sacrificiu! Sacrificiul, spunea N. Steinhardt, este o constanta a istoriei si un imbold al omului. Un act al smereniei.
Instinctul, scria G.Leleu, nu se insala, dar nu stie prea multe. Nu stie decat sa infierbante trupurile. Omul nu se poate detasa de propriul suflet, dar nu este strain nici de pornirile sale instinctuale. Incredibila sansa de a alege in ce parte sa inclinam balanta – inspre instinct sau spiritualitate – ne conserva ca specie umana ce poarta in lumea ei interna un mare mister. Echilibrul ar fi solutia ideala. Sa nu uitam insa ca civilizatia presupune intotdeauna o arta a amanarii instinctelor.

Galina Turtureanu

(998)