Când mă pornesc la drumuri, apăi mă pornesc. Iar drumurile lungi cu mașina musai îs din motive logistice compuse din popasuri irefutabil de întreprins. Primavara mea…

În plus, pot să-mi aranjez freza în oglinda retrovizoare la fieșce cincizeci de kilometri ascultând Bon Jovi.
Ca noutate, la vecinii noștri unguri nu se mai găsesc țigări în benzinăriile de pe autostradă. Locul lor pe rafturi l-au luat cu grație sticlele de vodcă, palinkă și whisky. Cui pe cui se scoate. Bei o tărie și te urci la volan. La vecinii ungurilor, croații, țigările se găsesc, dar sunt ascunse după niște jaluzele de aluminiu. Alcoolul e la vedere. În Italia nu se găsesc nicăieri, nici în supermaket-uri. Doar în prăvăliile  “Tabachi”. Și uite așa ne ies fumurile din cap. Nici nu mai poți să-ți bălăngăni brațul pe portiera mașinii, în timp ce conduci, cu mahoarca între dește. Îl poți fâlfâi doar c-un ceas mare de aur, un tatuaj și o pereche de raibani, căci pe nas nu se vede ce-s.

Primăvara e încă legală în Europa. Nu scrie nicăieri ca dăunează grav sănătății.

În zilele noastre există sumedenii de metode pentru a te menține sănătos fizic și mental. Diete vegane, fitness, jogging, psihologi și cartoane motivaționale. Toate ne explică ce bine e să fim în formă și fericiți. Adică să ne pieptănăm cu voioșie.

Prin anii ’30 exista doar o doctorie minune, Koprol. Vindeca chiar și râgâiala.

Că bine mi-ar fi prins zilele trecute. Mă cuprinse așa o râgâitură lungă și sonoră exact în lift cu ușile deschizându-se agale pe după care  ședea o vecină așteptînd să urce. Ce privire mi-a tras! Nu mai bine făcea ea niște exercitii fizice și urca scările pe jos? Eructațiile ca și flatulațiile se dezvoltă de obicei doar în clipe neprielnice.

La volan, singur, pieptănându-mi freza periodic, mă cuprind doar chinuri dulci, suave, de haihuireală.

Care va să zică Croația e faină. Apucară ăștia să-și facă autostrăzi falnice. Cam goale ele de felul lor, dar autostrăzi se cheamă că sunt. Le înfăptuiră repejor să nu care cumva să intre în U.E. și să nu poată  fura din bugete. E adevărat, au un premier și ceva miniștri la pușcărie pentru asta. Dar le-au rămas autostrăzile. La noi nu face nimeni închisoare pentru o mie de kilometri de autostradă. Doar pentru găinării și falșificări.

Nu te poți da pe A1-ul lor, Zagreb-Rijeka, fără să sesizezi semne și săgeți insistente către orașul Pula de pe coasta Istriei. Evident că m-am amuzat făcând poze, ba la semne, ba la radio cu același nume de pe display-ul din bord. Bineînțeles că nu mă gândeam la istoria și tradițiile antice ale acestei localități. Cine face poze la 2500 de ani de istorie? Doar arheologii.

Îmi aduc aminte de un meci amical de fotbal între echipele naționale ale Croației și României. Să tot fie vreo 15 ani. Meciul a avut loc în municipiul Pula și a fost transmis live de tvr. Probabil că cei doi comentatori au fost instruiți să nu pronunțe numele orașului de unde relatau. Că e o vulgaritate indecentă la noi. Nu? Cei doi s-au conformat, iar timp de 90 de minute nu mai știau ce adjective să găsească citadelei cu pricina. “Meciul are loc în acest frumos oraș”, “această minunată localitate de pe coastele Istriei”, “un loc de vis pentru petrecerea vacanțelor de vară” și tot așa. Toate denumirile poetice și literare au fost strofocate de cei doi nefericiți, doar Pula nu. A doua zi, în ziarul Prosport, pe prima pagină, ca protest față de tvr apăru cu litere mici rezultatul și cu litere mărețe și bolduite numele clar al loculului desfăsurării meciului. Era un editorial foarte critic, nu la calitatea jocului echipei noastre naționale, ci la cei doi naratori disciplinați. Până la urmă care era pericolul? Să deranjeze urechile fine ale bigoților patriei. Așa, doar au jignit gazdele meciului prin nepronunțarea explicită a numelui orașului lor frumos, folosind unui limbaj “adecvat”. Dar ei n-auziră oricum.

De fetele astea ce să mai zicem?

Au cumpărat tricouri ce promoveaza plajele Istriei. Sau e o reclamă scumpă plătită din banii contribuabililor locali. Să-i jignim râzând? Îi jignim oricum, că nu ne putem abține.
Le-am istorisit această poveste unor localnici la o bere și s-au amuzat copios aflând ce semnificație are numele urbei Pula în vocabularul curent din România. Și nu e un cuvânt oarecare. E ca o virgulă aproape în mai toate conversațiile dintre bravii noștri masculi naționali. Uneori e folosit și de doamne, dar doar metaforic, bineînțeles.

Pe aceeași temă, unul din băștinași mi-a povestit o întamplare reală cu soacră-sa. Era cu toată familia in Suedia, lucra acolo cu ani în urmă. Vine soacră-sa în vizită. Femeie în vârsta fiind, o mai luau durerile reumatice. O deranja un șold. Se duce cu ea la doctor și ăsta o întreabă: “ce te doare mamaie?”. Soacră-sa: “kuk, kuk, kuk…”, adică șold în croată. Doar că în suedeză înseamnă exact același lucru ca “frumosul oraș de pe coastele Istriei” pentru noi. Doctorul s-a făcut verde la moacă, nu pricepea ce “kuk” o doare pe mamaie. Așa că aveti grijă…nu cântați cu-cu prin Suedia că v-o luati.
Plecat fiind, de fiecare dată parcă-s rupt de lume. Peste tot afară aparent nu se întâmplă nimic. Nimic pentru noi ca români. Imediat, după fiecare repatriere, viața palpită de chestii. La radio, se scumpește aia și aia, guvernul e incompetent, a mai intrat la temniță încă un gușat corupt din “elita” politică, un polițist de la rutieră, fost popă, șofează de 20 de ani cu un permis falșificat, numa’ nenorociri. Asta pățesc dacă nu ascult muzică. Ascult nenorociri. La radio. În viața concretă, repatrierea e și mai dramatică. Prima toaletă neaoșă. Primele impresii. Bravii noștri masculi cu vocabular bogat in virgule, nu reușesc de-ai naibii șă-și fixeze “frumosul oraș de pe coastele Istriei” să țintească decent pișoarul. Se formează așa niște bălți ca Adriatica scăldând coastele dalmate. Trebuie musai făcut un studiu de ce. Cred că știu și rezultatul.
Avem și vești bune. La Gurasada a venit primavara.

Mă mai pieptăn nițel, ajung și acasă. Cică arde nu știu pe unde.
Frumoasă-i primăvara!

Pindic Ghiocel

(823)