Ce face mintea noastră atunci când reacţionăm cu anxietate?

Pentru a înţelege cum se dezvoltă anxietatea, să observăm care sunt aşa numitele „reguli” ale anxietăţii (adaptate după Leahy, 2010). Ce face mintea atunci când trăieşte teama sau frică şi anticipă o ameninţare sau un pericol? Care sunt regulile anxietatii la copiii nostrii?

1. Detectează pericolul cât mai rapid posibil pentru a îl elimina sau evita. Dacă te temi de păianjeni, vei fi foarte vigilent/ă la apariţia lor. Dacă copilul se teme că va fi respins de ceilalţi, va interpreta orice comportament a celuilalt ca fiind unul de ostilitate, de ameninţare. Orice acces de tuse te duce cu gândul la o boală gravă. Orice critică este interpretată ca un semn de devalorizare din partea celuilalt. Anxietatea te face să fii într-o stare de alertă permanentă. Devii hipervigilent.

2. Exagerează ameninţarea şi pericolul este următorul pas. Orice pericol este perceput ca un dezastru iminent. Dacă un coleg de clasă foloseşte un cuvânt nepotrivit la adresa ta, îl interpretezi ca o mare catastrofă. Un calificat de „Bine” la şcoală în loc de „FB” este interpretat de către copil ca fiind semnul unei incapacităţi sau incompetenţe „Nu sunt bun la matematică!”, „Niciodată nu voi ştii să citesc aşa cum trebuie!”. Dacă un coleg are un acces de furie faţă de tine o interpretezi ca o mare tragedie şi semnul unui mare pericol care îţi confirma ipoteza respingerii.

3. Vrea să controleze situatia. Al treilea pas este să încerci să controlezi teama controlând situaţia în care te afli. Daca copilul crede că a greşit tema îşi reface tema sau îşi aşteaptă părinţii pentru a face temele cu ei de teama de a nu greşi. Să fie sigur că va face corect temele. Dacă părintele nu este sigur pe ceea ce spune copilul, atunci cere informaţii suplimentare profesorului să se asigure că, copilul nu îi ascunde ceva. Sau dacă părintele nu este sigur pe modul în care copilul îşi face temele atunci verifică de fiecare temele si se asigură că nu sunt „greşeli” (vezi brouşura „Perfecţionismul”).

4. Produce reacţii de evitare sau fugă este o alternativa la regula 3 (Controleaza situatia). Presupune să eviţi o situaţie ameninţătoare sau să ieşi imediat din situaţia respectivă. Astfel, dacă te temi să nu întâlneşti o anumită persoană la o petrecere, preferi să nu mergi la acea petrecere. Dacă mergi totuşi la petrecere şi întâlneşti persoana respectivă, părăseşti imediat locul. Dacă te temi de un atac de panică, vei evita toate situaţiile care pot declanşa unul. Vei evita să mergi la cumpărături într-un mall, vei refuza să intri într-un lift sau să vezi o piesă de teatru într-o locaţie aglomerată. Nu te vei duce la Zoo doar ca să nu vezi un şarpe. Vei evita cu orice preţ să te pui in situatii in care sa fi confruntat cu cele mai mari temeri ale tale.

Acestea sunt aşa numitele reguli universale ale anxietăţii, iar atunci când suntem în strâansoarea lor, acestea au putere absolută asupra noastră. Dacă privim mai îndeaproape însă, putem observa că aceste reguli sunt susţinute de convingerile noastre ferme. Aceste convingeri se formează din experienţele noastre de viaţă. Ca părinţi însă putem să le oferim copiilor noştri experienţe de viaţă care să îi înveţe convingeri mult mai flexibile, convingeri care să îi ajute să trăiască un confort mai mare în viaţa de zi cu zi.

Să spunem că ne confruntăm cu o situaţie în care mintea nostră acţionează cu anxietate. Ce am putea face diferit? Să încercăm să privim situaţia dintr-o perspectivă diferită, cum ar fi să răspund la următoarele întrebări:

• Ce ar crede sau face majoritatea oamenilor în acest caz?
• Ce ar crede majoritatea oamenilor că este rezonabil să se întâmple?
• Care este probabilitatea ca lucrurile să meargă bine totuşi?

Aceasta este o metoda pe care o puteţi încerca. De exemplu, îţi este teamă ca, copilul tău să nu aibă un accident de maşină sau să nu fie răpit. Întreabă-te ce ar crede majoritatea oamenilor despre aceste riscuri? Care este diferenţa între ce este posibil să se întâmple şi ce este probabil. Cu siguranţă există o mare diferenţă. Dacă însă cauţi certitudinea absolută, adică vrei să fii 100% sigur că copilul tău nu va avea un accident atunci vei trăi cu anxietatea pentru tot restul vieţii. Trebuie să te întrebi atunci care sunt costurile anxietăţii. Ce impact are anxietatea asupra stării tale de zi cu zi şi asupra copilului tău.

Alternativa este să rescri regulile vechi. Şi poţi face asta renunţând la toate regulile vechi. Va fi nevoie să renunţi la certitudine şi perfecţiune. Care sunt avantajele certitudinii şi perfecţiunii? Te apropie sau te îndepărtează de realitate? Câte dintre evenimentele importante din viaţa ta au fost predictibile? Pe câte dintre ele le-ai prezis? Evenimentele au apărut aşa cum ai gândit tu? Sau au fost nepredictibile? În afara controlului tău? Ce se întâmplă însă atunci când alegi să trăieşti în anxietate şi cu nevoia de certitudine şi control? Vei evita, amâna să faci foarte multe lucruri ca să eviţi pericolele anticipate. Ce câştiguri îţi aduce acest mod de gândire? Şi ce pierderi? Nu există siguranţă absolută. Pot să apară eveimente neprevăzute plăcute sau neplăcute. Îmi pot pierde casa, familia, locul de muncă sau prietenii. Ele pot fi numite riscuri acceptabile pentru că fac parte din viaţa nostră şi nu sunt în controlul nostru oricât de mult ne-am dori asta.

În anxietate mintea ta a funcţionat după vechile reguli despre pericol, evitare şi siguranţă descrise mai sus. Noile reguli reflectă o abordare diferită, mai flexibilă şi permite un nou comportament care înlocuieşte vechiul comportament. Noua regulă ar putea suna: lucrurile sunt în general predictibile, sigure. Ceea ce gândesc sau simt uneori sunt doar produse ale minţii mele, ele nu reflectă realitatea. Mă pot gândi că i se întâmplă ceva rău copilului meu şi asta îmi dă o stare de nelinişte şi teamă. Dar acest gând este doar un gând. Nu reprezintă realitatea. Îl văd venind de la şcoală vesel şi probabil amuzat de ceva ce i s-a întâmplat lui la şcoală. Asta este realitatea. Anxietatea mă îndepărtează de realitate. Mă duce într-o realitate imaginată care îmi crează o stare de disconfort permanent. Mintea mea prin gândurile mele mi-a dat o alarmă falsă. Exerciţiul pe care am nevoie să îl fac este să observ realitatea, nu ce produce mintea mea atunci când îi este teamă sau frică. Nu este nevoie să controlez nimic. Doar să observ.

psiholog clinician Domnica Petrovai

(8347)