Singuratatea dauneaza grav sanatatii. Mai mult decat fumatul. Dar mai putin decat relatiile ambivalente – pasionale, dar conflictuale. Nu vorbim doar despre sanatatea mentala, ci despre sanatate in general. Vorbim despre boala si moarte.
Numeroase studii au aratat ca singuratatea afecteaza serios sistemul imunitar. Si ca persoanele care nu au prieteni, confidenti, o retea de sprijin social, au un risc de doua ori mai mare de moarte prematura.
Alte efecte negative ale singuratatii, probate stiintific, sunt: scaderea calitatii somnului, cresterea tensiunii arteriale, oboseala cronica, recuperarea mai lenta dupa unele boli sau evolutia agravata a altora.
Conteaza, desigur, calitatea relatiei, dar efectul nociv al singuratatii nu este depasit decat de relatiile ambivalente, de tip iubire-ura. De fapt, in aceste relatii lipseste tocmai capacitatea de a intra intr-un contact real cu celalalt. Spun ca il iubesc foarte mult, dar iubesc doar o proiectie a dorintelor mele, nu il accept pe celalalt asa cum este. Am asteptari pe care nu le rectific niciodata in functie de ceea ce se arata a fi in mod real gandurile, emotiile si actele partenerului.
Conteaza, desigur, calitatea relatiei. Dar calitatea relatiei nu depinde atat de cautarea pretentioasa a 
partenerului “potrivit”, cat de antrenarea capacitatii partenerilor de a rezolva conflictele. In cuvintele lui Tolstoi, durabilitatea unei relatii nu depinde in primul rand de afinitatile intre parteneri, ci de modul in care invata sa-si accepte diferentele.
Conteaza, desigur, calitatea relatiei. Dar chiar si o relatie aversiva (una in care stimularile negative sunt mai multe decat cele pozitive) implica mai putine consecinte negative decat singuratatea.
De multe ori singuratatea este aleasa ca o replica la esecul uneia sau mai multor relatii de tip iubire-ura. O alegere de tip totul sau nimic. Daca nu a fost posibila marea iubire, atunci mai bine sa nu mai investesc, pentru a nu fi din nou ranit.
O alegere nesanatoasa, pentru ca ma duce dintr-o extrema in cealalta – din extrema dependenţă în extrema independenţă. Spun că independenţa e o extremă pentru că există anumite dependenţe fiziologice – a mânca, a bea, a respira… Si iată ca trebuie sa includem in randul acestor dependente fiziologice si un alt tip de respiratie – ventilarea emotiilor. Pentru care am nevoie de alti oameni. Omul e om doar în relaţie cu alti oameni.
Solutia independetei solitare e la fel de iluzorie ca si solutia dependentei de marea pasiune. Marea pasiune fiind vazuta azi ca o continua provocare, sau, in formulare „minimala” – „sa nu te plictisesti”, sa surprinzi si sa fii surprins, sa cauti mereu noutatea si originalitatea. Ori tocmai cautarea febrila a excitatiei scade probabilitatea unor relatii de sprijin pe care sa te poti baza.
In loc sa vrei sa faci mereu ceva nou, sa mergi mereu in alt loc, incearca sa fii prezent, in mod predictibil, in niste locuri care sa ritmeze rutine zilnice. Vei fi surprins sa constati ca oamenii care te vad acolo unde se asteapta sa fii sunt mai prietenosi.
Si nu te mai teme atat de mult de rutine. Rutina nu plictiseste decat daca vrei sa fii mereu in alta parte. Viata nu e in alta parte.
psihiatru Dan Ghenea
(2832)
