„Nu e bine sa te obisnuiesti cu ajutorul si bunavointa celorlalti pentru ca nu poti conta pe ei, te dezamagesc intotdeauna” – cam asta crede Beatrice că ar fi filosofia lui Victor. Filosofia unui cuceritor mereu neliniştit, adaug eu în gand.

– Spune că sunt prea binevoitoare cu el şi că asta îl nelinişteşte.
– Prea binevoitoare? !
– Da, zice că îi e teamă ca va incepe sa-i placa prea mult si sa devina dependent de “bunavointa” mea.
In acest punct al conversatiei imi pare ca sunt in pericol sa intru pe un teren minat. Sunt prieten cu Victor cam din aceeaşi vreme in care Beatrice îmi povestea încurcăturile ei amoroase, fiind noi camarazi într-un proiect cu mult petrol si multi nervi, undeva în Est. Prietenia mea cu fiecare a inceput cu mult inainte de relatia lor. Iar ei au pastrat obiceiul de a-mi povesti mai degrabă separat decât impreuna. Ce poate spune si ce nu poate spune un prieten fără să-l trădeze pe unul sau pe altul si fara sa tradeze adevarul?
De exemplu, ce sa fac cu idea care imi trece acum prin cap: asa cum il cunosc eu pe Victor din istoriile lui anterioare, textul asta cu “esti prea buna pentru mine” ar putea foarte bine sa insemne ca e tentat de o alta cucerire. Beatrice mă salvează pentru moment continuând să vorbească.

– Acum vreo doua luni a avut ideea să-mi povestească despre o fosta. Desi mai face de-astea, asa, doar ca sa mă aţâţe, mi s-a parut ca plutea ceva in aer. A doua zi a plecat într-o delegatie. Iti spun cinstit că nu-mi pasă ce face el când nu suntem împreună. Dacă atunci când ne revedem ne simtim bine, nimic altceva nu mă intereseaza.
– Adica aplicati regula “fă ce vrei dar să nu aflu”?
– Nu, in mintea mea suna cam asa: “daca primesc ce am nevoie, nu te întreb cat mai ai la tine si cui mai dai din ceea ce ai”.
– Dar de unde stii ca că dă şi nu ia şi mai rămâne şi dator?
– Ei, ei, se pare ca îl cunoşti bine pe Victor… Eu am aflat asta abia după ce s-a întors din delegaţia de care tocmai ti-am zis…
– Ti-a mărturisit el ceva?

– Nu, mai rău. A lăsat, ca din neglijenţă, un bon de casă în buzunarul hainei (pe care eu o controlez de fiecare dată când o duc la curăţătorie). A vrut ca eu să-l “prind”…
Se lasa o tacere scurta , dar apasatoare, apoi Beatrice continua cu o voce aproape soptita.
– Si de atunci nu mai rad la istoriile lui despre foste. Pentru ca s-a dovedit ca aventura din delegatie a fost tocmai cu tocmai cu Alice, cea despre care imi povestise in ajun. Sigur ca am bravat spunand ca pot trece peste asta, dar ceva se schimbase definitiv: nu mai puteam mentine iluzia ca orice se intampla dincolo de lumea dorintelor mele nu ma poate atinge.
– Si Victor?
– Victor imi zice ca nu stie daca poate trece peste vinovatia pe care o simte fata de mine. Mi-a propus sa mergem la o terapeuta…
– Crezi ca o sa ajute?
– Nu stiu. Dar am inteles deja ca bunavointa mea semana uneori cu nepasarea – daca imi era mie bine credeam ca ne e bine. Vreau sa aflu mai multe despre cum arata (daca exista!) un bine comun.

Dan Ghenea psihiatru

(573)