Essaouira sau Astapor? O scenă din Game of Thrones

Sunt fan Game of Thrones. Si Daenerys Kaleshi e personajul meu preferat. Si mi-au placut dragonii de cand eram mică: bunicul scotea foc pe gură, cand isi aprindea tigara în timp ce trăgea o dușcă din Săniuță, în șură, unde nu-l vedea buna.

Dupa ce-am ajuns în Essaouira (Mogador) respectiv Astaporul cucerit de Daenerys în Game of Thrones, lesinata de caldura si de oboseala, am vrut repede, repede sa vad orasul cum l-a vazut „Ea“ si scenaristii. Cetatea care-l înconjoara. Zidurile rosiatice. Melcii, unde erau oare melcii aceia care dau apei culoarea rosie din cand în cand? Daca soarele bate cumva, anume. Încă nu i-am aflat, dar pământul argilos de lângă stâncile ”aruncate” în ocean devine roșiatic seara.

Mi-am lasat bagajul si-am alergat spre „Le scale du port“ unde platesti un euro ca sa vezi zidurile vechi, sa te plimbi si sa faci poze. Nimeni nu te avertizeaza de pericolele care te pandesc pana acolo.
Si ajung, frate, aproape de ziduri si de piața de pește. Ok, miroase a pește, ma gandesc, asta e. Asa mirosea si-n portul din Agadir. Poate mai intens.
Inaintez, văd si toaletele publice si pesti scapati pe jos si lume plimbandu-se linistita de parca-n serai erau si urma a 33-a noapte din o mie si una.
Puțea cu elan, nici pieile proăspat jupuite si vopsite- din Fes nu m-au „lovit“ așa.
„Smile“ zice însotitorul, stai aici, stai acolo, sa-ti fac poze, uite pescărușul, du-te în stanga, calcă-n dreapta.
Pescarusii mancau niste maruntaie. De pește.

Smile??? De m-ai pune pe tronul de fier acum si as lesina pe loc. Am lansat niste zambete ca maimuța urlătoare, cât să se vada acasa ce bine m-am simtit eu.
Apoi mi-am tras un fel de guler peste nas, ochelari aveam. Oamenii se uitau la mine ca la luptatorii ninja.

In sfarsit, sus în turn scap de alde mirosuri.
Cetatea, tunurile, apele turcoaz sau verzi (depinde de unde privesti si cum bate soarele), mă fac să uit de pesti. E plin de pescarusi care țipă unul la altul, cum țipăm noi oamenii când nu mai știm să ne iubim.
E plin de stânci si da, uite ce minunătie a văzut frumoasa blonda Kaleeshi. „Vreau un dragon, il vreau mare, verde si cu ochi albastri. Am ceva de prăjit in Romania. „

„Afwan“?
„Vreau un dragon sa zburăm peste piața de pește“.
„Da nici n-am intrat în ea.“

Iaurtul de capră îsi face efectul, mă îndoi sfios peste un crenel din zid, un batranel îmbracat ca Alba ca Zapada vrea sa-mi facă poze (evident contra cost), probabil i se pare de neuitat imaginea.

Trec din nou prin piața de peste. Îmi trag coada împletita peste nas si miros balsam cu aroma de portocale. Si pește.

O jumătate de zi n-am mai fost bună de nimic. Orasul ăsta e atat de frumos pe cat de împuțită e partea ceea dinspre port.

Sincer, cand am intrat în Essaouira, m-am șocat. Cladiri de-un alb murdar, saracie, gunoaie pe strada, niste magazine din care nu ti-ai cumpara nici-o lanterna, de frica sa nu explodeze daca o aprinzi în directia gresita.

Dar cand ajungi în medina, în centrul vechi, pe străduțele colorate , cand vezi marea, plaja, cand vizitezi souk-ul uiti tot. Tot.
Despre cazare, preturi, mancare si toalete publice, vă povestesc altadată.

Hapi.Riverwoman

(701)